Apostila

      România a aderat la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, prin Ordonanţa Guvernului nr. 66 din 24 august 1999.
       Statele semnatare ale convenţiei, dorind să suprime cerinţa supralegalizării diplomatice sau consulare a actelor oficiale străine, au decis să încheie o convenţie în acest sens şi au convenit că singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul.

     Obiectivul principal al convenţiei este facilitarea circulaţiei actelor oficiale, apostila fiind un certificat eliberat de autorităţile competente ale unui stat parte a Convenţiei Apostilă pentru actele oficiale întocmite în ţara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat parte a Convenţiei Apostilă, scopul eliberării apostilei fiind autentificarea originii actului oficial, pentru prevenirea utilizării actelor false în vederea producerii de efecte juridice, prin apostilă certificându-se semnătura ori ştampila autorităţii care a emis actul oficial şi calitatea în care acesta a acţionat, certificând astfel originea actului oficial, nu şi conţinutul acestuia.

     Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, O.G. nr. 66/1999 a fost modificată prin Legea nr. 142/2004 şi Legea nr. 121/2005, în sensul deconcentrării la nivel local a activităţii de aplicare a apostilei.
     Astfel, dacă iniţial autorităţile competente să elibereze apostila erau Ministerul Justiţiei si Ministerul Afacerilor Externe, în prezent autorităţile competente sunt Tribunalele şi Prefecturile.

Procedura de aplicare a apostilei